Viața trăită cum ar trebui

Ivan Ilici se afla pe patul de moarte, grav bolnav, iar noaptea „îl fulgerase gândul că, într-adevăr, toată viața lui, viața conștientă, nu fusese ceea ce ar fi trebuit să fie. Îi trecuse prin minte că ceea ce i se păruse o aberație, adică gândul că nu își trăise viața cum ar fi trebuit, s-ar putea să fie un adevăr. Și slujba, și felul în care își rânduise viața, și familia lui, și preocupările sociale și profesionale – era posibil ca toate acestea să fi fost false. Încercase să le apere în fața propriei sale conștiințe, dar brusc percepuse toată șubrezenia lor. De fapt, nu avea ce apăra. „Dar dacă lucrurile stau așa, își spusese, și eu plec din viață cu conștiința că am distrus tot ce mi-a fost dat, fără să pot îndrepta ceva, atunci ce e de făcut?”*

Întotdeauna mi s-a părut a fi cel mai tulburător lucru acela ca abia în pragul morții să ai o astfel de revelație. Eu nu cred că există om care să nu aibă regrete, însă a avea regrete majore la finalul vieții este cel puțin neliniștitor. Motivele de regret pot fi diverse: de la acela că nu ai îndrăznit să iubești pe cineva ori că nu ai putut să ierți o persoană, până la acela de a nu-ți fi depășit propria „zonă de confort” când vine vorba de a călători mai mult, de a învăța o meserie sau o limbă străină, de a avea curajul să-ți dai demisia de la o slujbă care te face nefericit(ă), de a porni o afacere, de a-ți urma vocația, de a-ți transforma visele în realitate etc. Cu alte cuvinte, să fi trăit în așa fel încât la final să ai cât mai puține regrete, să ai simțământul că viața ta a meritat trăită și că a fost ceea ce trebuia să fie. Un lucru e clar: aici nu există soluții de-a gata făcute. Viața trăită cum ar trebui e la fel de unică precum e fiecare individ.

Într-un fel, genul acesta de revelație mă duce cu gândul la Ziua Judecății de Apoi. Atunci, ni se spune în Noul Testament, orice om va fi judecat după vorbele și faptele lui. Și de aceea, pentru unii va fi o surpriză enormă când își vor descoperi falsul propriei vieți. (v. Matei 7:22; 25:31-46)
Ferice așadar de cine are parte de această revelație în timpul vieții, chiar și pe patul de moarte – căci și în ceasul al doisprezecelea se mai poate face ceva.

Referințe:

* Lev Tolstoi, Moartea lui Ivan Ilici, Polirom, 2013.

Biblia și alcoolul

Cred că sunt mai bine de doi ani de când îmi doream să scriu despre acest subiect pe blog, însă știind că e un subiect controversat și mai de amploare, am tot amânat. Acum cred că i-a venit timpul…

ALCOOLUL ÎN BIBLIE

Există numai câteva referințe la vin ori băuturi alcoolice în Noul Testament(NT), însă în Vechiul Testament (VT) aproape că nu există carte fără măcar o referință la acestea. Și aceasta pentru că alături de grâu și untdelemn, vinul completează lista alimentelor care erau prețuite în mod deosebit și consumate în Israelul antic. Și nu numai în Israel, ci în tot spațiul mediteraneean. Prezența acestor alimente era văzută drept binecuvântare și favoare din partea lui Dumnezeu, iar lipsa lor un semn al blestemului, nenorocirii și dizgrației divine.

Sunt mai mulți termeni în VT care desemnează băuturile făcute din boabele de struguri. Cel mai întâlnit este yayin, care este tradus prin vin. Urmează apoi tirosh, tradus adesea prin „vin nou”, care acoperă o gamă mai largă de produse, de la sucul de struguri propriu-zis (must), până la băuturile îmbătătoare. Al treilea termen, întâlnit numai de 5 ori în întreg VT e asis, tradus prin „vin dulce”, lucru care sugerează că ar fi fost făcut din fructe mai degrabă decât din struguri. Shekhar, care e tradus prin „băuturi tari” e încă neclar pentru cercetători dacă face referire la vin ori bere. Ținând cont că berea necesită multă apă pentru a fi produsă, iar în Israel apa potabilă nu era chiar ușor de procurat, se consideră că ar fi mai indicat să facă referire la vin (berea era însă o băutură întâlnită în mod curent în Egipt și Mesopotamia). Pentru Septuaginta (varianta în grecește a VT) ori NT (scris și el în grecește), este folosit termenul oinos.

Producția vinului se făcea în 3 etape: a) călcarea cu picioarele a strugurilor culeși, într-un teasc ori într-un loc special amenajat – eveniment important, însoțit de bucurie și celebrare; b) presarea cu ajutorul diverselor instrumente a strugurilor călcați, pentru a se extrage și restul de must; c) fermentarea.
Evreii au consumat dintotdeauna vin și continuă să consume și astăzi. Luate în ansamblu, versetele biblice (atât din VT, cât și din NT) care fac referire la vin îndeamnă adesea la moderație, rareori la abstinență. Este însă condamnat cu vehemență excesul. Deasemenea, în toate cazurile când se vorbește de exces, sunt evidențiate efectele negative ale consumului de vin ori ale băuturilor alcoolice. (Geneza 9:20.21; Geneza 19:30-38; Estera 1:10-22; Proverbe 20:1; Proverbe 21:17; Proverbe 23:19-35; Eclesiastul 2:3; Isaia 5:11; Isaia 5:22; Efeseni 5:18).

Există numai două situații în VT în care era strict interzis consumul de vin ori a altor băuturi alcoolice: a) în cazul preoților care slujeau la templu (Leviticul 10:9) – însă numai când erau de serviciu; b) în cazul celor care se dedicau lui Dumnezeu – proces care purta numele de nazireat (Numeri 6:1-21). Și există de asemenea un caz excepțional, unde se vorbește despre niște oameni –numiți recabiți- care nu consumau deloc vin (Ieremia 35;1-19).

O să citez câteva versete care fac referire la vin, atât într-un sens pozitiv, cât și într-unul negativ:
• Du-te, dar, de mănâncă-ţi pâinea cu bucurie şi bea-ţi cu inimă bună vinul; căci demult a găsit Dumnezeu plăcere în ce faci tu acum.
Hainele să-ţi fie albe în orice vreme, şi untdelemnul să nu-ţi lipsească de pe cap.
Gustă viaţa cu nevasta pe care o iubeşti, în tot timpul vieţii tale deşarte pe care ţi-a dat-o Dumnezeu sub soare, în această vreme trecătoare; căci aceasta îţi este partea în viaţă în mijlocul trudei cu care te osteneşti sub soare. (Eclesiastul 9:7-9)
• Acolo, să cumperi cu argintul acela tot ce vei dori: boi, oi, vin şi băuturi tari, tot ce-ţi va plăcea, să le mănânci înaintea Domnului Dumnezeului tău şi să te bucuri tu şi familia ta. (Deuteronomul 14:26)

• Nu fi printre cei ce beau vin, nici printre cei ce se îmbuibă cu carne. (Proverbe 23:20)

• Curvia, vinul şi mustul iau minţile omului. (Osea 4:11)

• Bine este să nu mănânci carne, să nu bei vin şi să te fereşti de orice lucru care poate fi pentru fratele tău un prilej de cădere, de păcătuire sau de slăbire. (Romani 14:21)
• Nu vă îmbătaţi de vin, aceasta este destrăbălare. Dimpotrivă, fiţi plini de Duh. (Efeseni 5:18)

A CONSUMAT ISUS VIN?

E o întrebare fără rost pentru unii și de o importanță majoră pentru alții. Nu avem prea multe detalii, prin urmare nu cred că putem exprima certitudini. E adevărat că la nunta din Cana (Ioan 2:1-12), ni se spune că prima minune a lui Isus a constat în transformarea apei în vin. Însă de ce nu ar putea acel pasaj să se refere la sucul proaspăt al strugurilor? De ce ar oferi Isus, care este și Dumnezeu în același timp, o băutură capabilă să ia mințile oamenilor? Eu cred că a fost must. Bineînțeles, nu pot demonstra că lucrurile au stat așa, e numai o presupunere personală. Însă cred că nu poate fi demonstrat nici faptul că Isus le-a oferit vin.

Mai există un text unde Isus spune că e acuzat că e „un om mâncăcios şi băutor de vin, un prieten al vameşilor şi al păcătoşilor” (Matei 11:19). Nici aici nu cred că se poate spune cu certitudine că e vorba de vin. De ce? Deoarece această afirmație e pusă în contrast cu modul de viețuire al lui Ioan Botezătorul („nici mâncând, nici bând”). Ioan era nazireu (Luca 1:13-17), deci nu consuma nu numai vin, ci nici vreun alt produs din struguri (vezi și legea nazireatului, din Numeri cap. 6; în VT un alt caz de nazireat este cel al lui Samson (Judecători 13:1-7). Isus putea foarte bine să bea must, băutură care îi era de asemenea interzisă lui Ioan.

Ar mai fi pasajele din Evanghelii care vorbesc despre Cina cea de Taină. Aici, vinul/mustul este văzut ca simbol al sângelui lui Isus, parte a Noului Legământ (Matei 26:27-28), comemorat de creștini duminică de duminică ori mai rar (în cazul unor neo-protestanți). Versetul 29 al capitolului 26 din Matei mă face să afirm (din nou) că Isus a consumat must. („Vă spun că, de acum încolo nu voi mai bea din acest rod al viţei, până în ziua când îl voi bea cu voi nou în Împărăţia Tatălui Meu.”). Rod al viței nou putea fi și în acest caz, nu numai în viitor, în Împărăția cerurilor. Prin rod nou înțeleg ceva proaspăt, deci must.

ALCOOLUL ASTĂZI

Studiile privitoare la alcool sunt controversate. Unele dintre ele susțin beneficiile acelui ”pahar de vin roșu” după masă (care trebuie să recunoaștem că nu rămâne un pahar decât în cazuri excepționale), ori beneficiile berii, altele arată efectele nocive ale alcoolului, fie el și în cantități mici ori moderate. Toate acele substanțe benefice pentru care e atât de lăudat vinul se găsesc foarte bine și în must. Adevărul e că oamenii nu iubesc aceste substanțe benefice neaparat, ci alcoolul și modul cum îi face acesta să se simtă. Și de aceea îl apără cu atâta vehemență.

Alcoolul este un drog care, cel puțin statistic vorbind, este cel mai mare ucigaș tăcut al lumii noastre. Pentru mine, cel mai bun argument contra alcoolului e următorul fapt: corpul uman nu metabolizează alcoolul, ci îl elimină. Concluzia o puteți trage fiecare…Nu pomenesc acum de alte efecte negative (boli, comportament violent, crime, violuri etc.). Le cunoaștem prea bine. Am curajul să pariez că alcoolul e responsabil de cel mai mare procent de fapte penale ale căror făptași se află acum în spatele gratiilor. Și aș putea spune mult mai multe despre efectele nocive ale alcoolului, însă prefer să mă opresc aici.

În concluzie, niciodată nu voi încerca să argumentez cuiva cu Biblia că nu e bine să consume alcool. Însă voi putea întotdeauna să-i argumentez din punct de vedere științific cât de nociv e alcoolul, indiferent că e consumat în cantități mici ori moderate. Căci în privința excesului sper că suntem lămuriți cu toții.

Referințe:

Barry, J. D., Bomar, D., Brown, D. R., Klippenstein, R., Mangum, D., Sinclair Wolcott, C., … Widder, W. (Eds.), The Lexham Bible Dictionary, Bellingham, WA: Lexham Press. (see Wine)

Biblia, versiunea Dumitru Cornilescu.

Omagiu lui Vincent van Gogh

Într-o frumoasă zi de toamnă, împreună cu o persoană dragă, am călătorit spre micuțul și cochetul Auvers-sur-Oise. Am mers pentru Vincent van Gogh. I-am vizitat acea cămeruță aproape minusculă (nr. 5) de la etajul casei unde a locuit în ultimele două luni ale vieții sale (Auberge Ravoux), frumoasele câmpii din jurul localității -pe care le-a străbătut adesea și pe care le-a pictat cu zel și încântare, biserica din Auvers pe care a imortalizat-o așa cum nimeni altcineva n-ar fi reușit, mormântul…
Prin urmare, astăzi, la 164 de ani de la nașterea sa aș vrea să-i fac o scurtă prezentare acestui mare om și artist:

VINCENT VAN GOGH (30 martie 1853, Zundert/Olanda – 29 iulie 1890, Auvers-sur-Oise/Franța)

• Exact la un an după ce se născuse mort fratele lui mai mare, s-a născut Vincent van Gogh, pe 30 martie 1853. Vincent a primit același nume ca bunicul lui, care era pastor.
• Theo, fratele lui mai mic cu 4 ani, l-a susținut financiar și moral de-a lungul multor ani. Corespondența lor, care cuprinde 652 de scrisori, e una dintre cele mai frumoase schimburi de gânduri din lume.*
• A studiat o vreme pentru a deveni pastor. A mai avut câteva slujbe, dar a renunțat la toate pentru a-și urma cu adevărat vocația vieții sale: pictura.
• În timpul vieții s-a confruntat cu boala (depresie, ulterior nebunie), singurătatea, sărăcia, neînțelegeri cu familia.
• Vincent a locuit de-a lungul vieții în 38 de locuri și în 4 țări (Olanda, Franța, Anglia și Belgia).
• Franța este țara pe care se pare că a prețuit-o cel mai mult dintre toate locurile pe unde a locuit (mai ales sudul Franței, pe care îl numea „Japonia”). În Auvers-sur-Oise, situat în apropiere de Paris, și-a trăit ultimele două luni ale vieții. Aici a desfășurat o bogată activitate artistică (aproape toate cele 860 de picturi în ulei au fost realizate în acest loc). Tot aici s-a stins din viață la doar 37 de ani (s-a împușcat în piep și a murit două zile mai târziu în urma rănilor suferite). Este îngropat în cimitirul localității. Theo este îngropat alături, cei doi frați fiind nedespărțiți și în moarte.
• Deși astăzi tablourile lui valorează milioane de dolari, Vincent nu a reușit să vândă decât un singur tablou în toată viața sa, Via roșie din Arles (Red vineyards of Arles).

• A avut câteva încercări de a iubi, însă a suferit numai decepții. În mare parte, în scurta și tulburătoarea sa viață a fost singur.
• Conform mărturiei fratelui său Theo, ultimele cuvinte ale lui Vincent au fost: „Tristețea va dăinui pentru totdeauna.”(“La tristesse durera toujours”). Mi se pare că în aceste puține cuvinte și-a rezumat tragica lui existență.
• Nu se cunoaște cu adevărat care a fost ultima sa pictură, dar se crede că este Lan de grâu cu corbi (Wheatfield with crows). Ea exprimă multă melancolie și singurătate extremă.

Pnetru mine, Vincent van Gogh rămâne unul dintre artiștii și oamenii a căror viață mă mișcă sufletește într-un mod pe care mi-e foarte greu să-l descriu. E în același timp în inima mea o imensă bucurie pentru arta lui, dar și o imensă tristețe pentru tragicul vieții sale. Îmi doresc ca Vincent să fi fost fericit mai mult, îmi doresc să fi trăit mai mult, îmi doresc să nu se fi chinuit în sărăcie și să se fi putut bucura și financiar de roadele muncii sale, îmi doresc să fi avut o sănătate mai bună… Îmi doresc să-l fi putut întâlni personal…

Referințe:

Vincent van Gogh – The story https://www.youtube.com/watch?v=FvWHOj79vrw
Lust for Life: http://www.imdb.com/title/tt0049456/?ref_=nv_sr_1
Painted with Words: http://www.imdb.com/title/tt1632679/?ref_=nv_sr_1
* http://www.elefant.ro/carti/biografii-memorii/memorii-jurnale/draga-theo-94401.html
http://blog.ed.ted.com/2015/03/30/10-facts-you-should-know-about-vincent-van-gogh/
https://www.wsj.com/articles/a-tour-of-van-goghs-picture-perfect-french-village-1437073199

Tăcerile lui Dumnezeu

Fie că vrem s-o recunoaștem sau nu, tăcerile lui Dumnezeu în viața noastră sunt mai multe decât ne-am dori. Ba mai mult, în cuvintele lui C. S. Lewis, uneori ni se trântește și ușa în nas. Ultimul film al lui Martin Scorseze, Silence, inspirat din romanul lui Shusaku Endo (Tăcere), are darul de a tulbura și mai mult firava noastră credință că undeva, acolo sus, Dumnezeu ne aude și ne răspunde. Filmul ilustrează foarte bine îndoielile pe care un om credincios și de bună-credință le are în fața suferinței.
Dialogul dintre părintele Ferreira și tânărul călugăr Rodriguez despre rugăciune și suferință e unul dintre cele mai profunde, însă în același timp și unul dintre cele mai tulburătoare din întreg filmul. Vorbind despre suferința creștinilor persecutați în Japonia secolului XVII, Ferreira vine cu o soluție de bun-simț:
„-Ce vei face pentru ei? Te vei ruga? Şi ce vei obţine în schimb? Mai multă suferinţă. Suferinţă pe care doar tu poţi s-o opreşti, nu Dumnezeu!” Da, acționând, omul poate opri suferința pe care o provoacă semenilor săi ori membrilor altor specii. Rugăciunea are meritul ei, însă este de cele mai multe ori ineficientă fără acțiune.
Pentru personajul principal, convingerea că totuși dincolo e Cineva care nu e insensibil la drama lui vine numai printr-un paradox: „Dar chiar dacă… Dumnezeu a fost tăcut întreaga mea viață, până astăzi, tot ceea ce fac, tot ceea ce am făcut, vorbește despre El. În tăcere Ți-am auzit vocea.”*

O fi tăcerea modalitatea lui Dumnezeu de a ne vorbi? O fi acțiunea noastră modul lui Dumnezeu de a ne răspunde la propriile rugăciuni?

* „But even… if God had been silent my whole life to this very day, everything I do, everything I’ve done speaks of him. It was in the silence that I heard your voice.”

Referințe:

http://www.polirom.ro/catalog/carte/tacere-5391/
http://www.imdb.com/title/tt0490215/?ref_=nv_sr_1

Rembrandt, despre invizibilul din noi și din lume

Autoportretele făcute în jurul vârstei de 30 de ani îl înfățișează pe Rembrandt ca pe o persoană dornică de faimă și adulație, extravagantă, iubitoare de lux, libertină și risipitoare. E binecunoscut faptul că pentru mulți ani una dintre preocupările majore ale renumitului artist olandez au fost banii. A câștigat o grămadă, însă a și cheltuit ori a pierdut foarte mulți din ei.
Ceea ce e mai puțin cunoscut publicului larg e faptul că după o scurtă perioadă de succes și bogăție, viața lui Rembrandt a fost plină de durere și tragedii. Într-o perioadă de numai șapte ani (1635-1642) i-au murit patru ființe dragi: fiul său Rumbartus, prima și a doua fiică (ambele pe nume Cornelia), apoi soția – Saskia-, pe care Rembrandt a iubit-o și admirat-o foarte mult). Nu i-a mai rămas decât Titus, fiul său de numai 9 luni.
Ulterior Rembrandt va mai fi în relație cu alte două femei: cu Geertje Dircx (bona lui Titus) – cu care va avea o relație tensionată și plină de nefericire, și cu Hendrickje Stoffels – cu care va avea o relație mai stabilă. În urma acestei ultime legături i se vor naște un fiu și o fiică (pe care o va numi tot Cornelia), însă fiul va muri la o vârstă fragedă.
Deși unii critici și colecționari au continuat să-l recunoască drept unul dintre marii pictori ai timpului său, problemele financiare ale lui Rembrandt au ajuns atât de mari în 1656 încât va intra în insolvență. Toate lucrările proprii, precum și cele ale altor artiști (pe care le colecționase), o mare colecție de artefacte, casa și mobila din Amsterdam îi sunt vândute în trei licitații (1657-1658).
În ultima decadă a vieții sale tragediile nu contenesc să-l lovească: îi mor atât Hendrickje – cu care se afla în relație la acel moment-, cât și fiul său Titus (acesta avea numai 26 de ani și se căsătorise de curând). Sărac și aproape singur (avându-le doar pe fiica sa Cornelia, pe fiica vitregă Magdalene van Loo și pe nepoata Titia), Rembrandt moare în 1669, la vârsta de 63 de ani.
De-a lungul vieții Rembrandt a avut o predilecție pentru personele în vârstă și le-a înfățișat în numeroase picturi. Există două astfel de picturi realizate spre sfârșitul vieții: Fiul risipitor (Prodigal son) și Simeon și pruncul Isus (Simeon and the Child Jesus) – cea din urmă rămânând neterminată. În ambele există câte o persoană în vârstă aproape oarbă.
Tatăl fiului risipitor și bătrânul Simeon „văd” ceea ce ochii fizici nu pot vedea: primul –durerile prin care a trecut fiul său, cel de-al doilea- suferința lui Isus și a mamei Lui. Într-un fel, cred că Rembrandt ne provoacă să privim lumea mult mai mult prin ochii lăuntrici. Într-o lume ca a noastră, unde vederea fizică are o așa mare importanță, Rembrandt ne spune să închidem ochii…și să privim. Să vedem astfel nevăzutul, invizibilul din noi și din lume.

——————-
Referințe:

Henri J. M. Nouwen, The return of the prodigal son, New York:Doubleday, 1992.

A nu judeca

“Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi.” (Matei 7:1)
Probabil că acesta este una dintre cele mai dificile și controversate afirmații pe care Isus le-a făcut vreodată. E foarte greu să nu judeci pe nimeni, niciodată.(1) Viața ne poartă prin atâtea și atâtea situații, dileme, probleme etc. M-am întrebat uneori ce a vrut să zică Isus prin această afirmație și cel mai bun răspuns pe care mi l-am putut da a fost acesta: Nu judeca pe nimeni deoarece nu cunoști nici o persoană în modul profund în care Dumnezeu o cunoaște, și nu cunoști nici motivațiile faptelor sale, istoria sa, luptele sale lăuntrice etc. Vei putea să o judeci numai dacă vei cunoaște toate acestea. Însă atunci când vei ajunge să cunoști toate acestea, nu o vei mai judeca. O vei iubi.

Însuși Isus, care cunoștea inimile oamenilor (Ioan 2:25: “Şi n-avea trebuinţă să-I facă cineva mărturisiri despre niciun om, fiindcă El Însuşi ştia ce este în om.”) , nu-i judeca. (Ioan 8:15: „Eu nu judec pe nimeni.”)
Am experimentat de câteva ori în viață acest simțământ, când nu am judecat pe nimeni, când am privit orice persoană cu deplină înțelegere, când am lăsat toată judecata în mâna lui Dumnezeu. A fost un simțământ profund de eliberare, care mi-a adus o mare bucurie în inimă.

„O prezență care nu judecă”, scria Henri J. M. Nouwen, este „una dintre cele mai frumoase roade ale unei vieți spirituale adânci.” Să ne rugăm – mai mult, să avem parte de acest har.

————–
(1) Conform DEX, a judeca= a) a-ți forma o opinie despre cineva sau ceva, examinând argumentele, luând în considerare împrejurările, urmările etc.; a discerne, a chibzui. ;b) A critica, a condamna, a mustra.