Viața trăită cum ar trebui

Ivan Ilici se afla pe patul de moarte, grav bolnav, iar noaptea „îl fulgerase gândul că, într-adevăr, toată viața lui, viața conștientă, nu fusese ceea ce ar fi trebuit să fie. Îi trecuse prin minte că ceea ce i se păruse o aberație, adică gândul că nu își trăise viața cum ar fi trebuit, s-ar putea să fie un adevăr. Și slujba, și felul în care își rânduise viața, și familia lui, și preocupările sociale și profesionale – era posibil ca toate acestea să fi fost false. Încercase să le apere în fața propriei sale conștiințe, dar brusc percepuse toată șubrezenia lor. De fapt, nu avea ce apăra. „Dar dacă lucrurile stau așa, își spusese, și eu plec din viață cu conștiința că am distrus tot ce mi-a fost dat, fără să pot îndrepta ceva, atunci ce e de făcut?”*

Întotdeauna mi s-a părut a fi cel mai tulburător lucru acela ca abia în pragul morții să ai o astfel de revelație. Eu nu cred că există om care să nu aibă regrete, însă a avea regrete majore la finalul vieții este cel puțin neliniștitor. Motivele de regret pot fi diverse: de la acela că nu ai îndrăznit să iubești pe cineva ori că nu ai putut să ierți o persoană, până la acela de a nu-ți fi depășit propria „zonă de confort” când vine vorba de a călători mai mult, de a învăța o meserie sau o limbă străină, de a avea curajul să-ți dai demisia de la o slujbă care te face nefericit(ă), de a porni o afacere, de a-ți urma vocația, de a-ți transforma visele în realitate etc. Cu alte cuvinte, să fi trăit în așa fel încât la final să ai cât mai puține regrete, să ai simțământul că viața ta a meritat trăită și că a fost ceea ce trebuia să fie. Un lucru e clar: aici nu există soluții de-a gata făcute. Viața trăită cum ar trebui e la fel de unică precum e fiecare individ.

Într-un fel, genul acesta de revelație mă duce cu gândul la Ziua Judecății de Apoi. Atunci, ni se spune în Noul Testament, orice om va fi judecat după vorbele și faptele lui. Și de aceea, pentru unii va fi o surpriză enormă când își vor descoperi falsul propriei vieți. (v. Matei 7:22; 25:31-46)
Ferice așadar de cine are parte de această revelație în timpul vieții, chiar și pe patul de moarte – căci și în ceasul al doisprezecelea se mai poate face ceva.

Referințe:

* Lev Tolstoi, Moartea lui Ivan Ilici, Polirom, 2013.

Advertisements