Rembrandt, despre invizibilul din noi și din lume

Autoportretele făcute în jurul vârstei de 30 de ani îl înfățișează pe Rembrandt ca pe o persoană dornică de faimă și adulație, extravagantă, iubitoare de lux, libertină și risipitoare. E binecunoscut faptul că pentru mulți ani una dintre preocupările majore ale renumitului artist olandez au fost banii. A câștigat o grămadă, însă a și cheltuit ori a pierdut foarte mulți din ei.
Ceea ce e mai puțin cunoscut publicului larg e faptul că după o scurtă perioadă de succes și bogăție, viața lui Rembrandt a fost plină de durere și tragedii. Într-o perioadă de numai șapte ani (1635-1642) i-au murit patru ființe dragi: fiul său Rumbartus, prima și a doua fiică (ambele pe nume Cornelia), apoi soția – Saskia-, pe care Rembrandt a iubit-o și admirat-o foarte mult). Nu i-a mai rămas decât Titus, fiul său de numai 9 luni.
Ulterior Rembrandt va mai fi în relație cu alte două femei: cu Geertje Dircx (bona lui Titus) – cu care va avea o relație tensionată și plină de nefericire, și cu Hendrickje Stoffels – cu care va avea o relație mai stabilă. În urma acestei ultime legături i se vor naște un fiu și o fiică (pe care o va numi tot Cornelia), însă fiul va muri la o vârstă fragedă.
Deși unii critici și colecționari au continuat să-l recunoască drept unul dintre marii pictori ai timpului său, problemele financiare ale lui Rembrandt au ajuns atât de mari în 1656 încât va intra în insolvență. Toate lucrările proprii, precum și cele ale altor artiști (pe care le colecționase), o mare colecție de artefacte, casa și mobila din Amsterdam îi sunt vândute în trei licitații (1657-1658).
În ultima decadă a vieții sale tragediile nu contenesc să-l lovească: îi mor atât Hendrickje – cu care se afla în relație la acel moment-, cât și fiul său Titus (acesta avea numai 26 de ani și se căsătorise de curând). Sărac și aproape singur (avându-le doar pe fiica sa Cornelia, pe fiica vitregă Magdalene van Loo și pe nepoata Titia), Rembrandt moare în 1669, la vârsta de 63 de ani.
De-a lungul vieții Rembrandt a avut o predilecție pentru personele în vârstă și le-a înfățișat în numeroase picturi. Există două astfel de picturi realizate spre sfârșitul vieții: Fiul risipitor (Prodigal son) și Simeon și pruncul Isus (Simeon and the Child Jesus) – cea din urmă rămânând neterminată. În ambele există câte o persoană în vârstă aproape oarbă.
Tatăl fiului risipitor și bătrânul Simeon „văd” ceea ce ochii fizici nu pot vedea: primul –durerile prin care a trecut fiul său, cel de-al doilea- suferința lui Isus și a mamei Lui. Într-un fel, cred că Rembrandt ne provoacă să privim lumea mult mai mult prin ochii lăuntrici. Într-o lume ca a noastră, unde vederea fizică are o așa mare importanță, Rembrandt ne spune să închidem ochii…și să privim. Să vedem astfel nevăzutul, invizibilul din noi și din lume.

——————-
Referințe:

Henri J. M. Nouwen, The return of the prodigal son, New York:Doubleday, 1992.

Advertisements