Frumusețea și tristețea lumii

Acum două zile am văzut trei “imagini” impresionante, în care se îmbinau într-un mod straniu frumusețea și tristețea lumii noastre. Cred că Oscar Wilde avea mare dreptate atunci când spunea în De profundis că dacă reușim să înțelegem măcar puțin din frumusețea și tristețea lumii, avem acces la tainele lui Dumnezeu.
Prima imagine, undeva pe la Piața Amzei. O mamă îmbrăcată relativ modest, dar îngrijit, stătea așezată pe ceva lângă un zid, ținând-o în brațe pe fiica sa de 6-7 ani. Fața îi era ascunsă la pieptul fiicei. Când priveai nu vedeai decât părul lung, bogat și foarte frumos al fetiței. Și brațele mamei care o cuprindeau pe fiică. Și o mică hârtie ținută într-una dintre mâini pe care scria că nu le ajung banii pentru chirie și că au nevoie de ajutor.

A doua imagine. Seara, în amurg, lângă Cercul Militar, pe bulevardul care duce spre Cișmigiu. Pe bulevard, lumea trecea încoace și încolo. În lateral, lângă clădire, o mamă și doi copii așezați jos, pe trotuar, cerșind. În partea opusă a acestora, o mașină cu farurile aprinse. Lumina farurilor cădea exact peste cei trei. Neregizat, inconștient, cel mai probabil. Șoferul acelei mașini era de fapt artizanul punerii în scenă a acestei povești nefericite. Datorită acelor lumini, trecătorii îi observau pe mamă și pe copii. Unii se opreau și le ofereau câte ceva, alții treceau mai departe. Fără luminile acelea, cu greu s-ar fi oprit cineva.

Cea de-a treia imagine, pe bulevardul Constantin Brâncoveanu. În fața unui magazin unde se repară televizoare, un om al străzii stătea așezat într-un fotoliu, cu telecomanda în mâini. Îl cunoaște pe proprietar, de aceea avea acces la un televizor deschis, de la vitrină. L-am văzut și altădată în târziul unei seri, într-o postură asemănătoare. Atunci magazinul era închis. Stătea în picioare, dincoace de vitrină, tot cu telecomanda în mâini și schimba canalele. Imaginea aceasta din urmă mi s-a părut la acea vreme și mai puternică.

Bineînțeles, se poate discuta și specula mult pe marginea primelor două imagini. Erau, într-adevăr acea mamă și fiică în situația de a nu-și mai putea plăti chiria și nevoite să apeleze la acest gest extrem? Ce garanții am că persoana din mașina cu farurile aprinse nu era de fapt în legătură directă cu mama celor doi copii?
Ce vreau să spun e, că dacă totul a fost real, atunci am avut înaintea ochilor mei puțin din frumusețea și tristețea lumii, iar asta a schimbat ceva în mine, înspre bine. Sper că a schimbat și în voi, și că ați reușit să “scrieți pe suflet”(1).

——–

(1) Expresia “a scrie pe suflet” îi aparține lui H.-R. Patapievici și se referă la capacitatea unei persoane de a reuși să-și imagineze într-un mod adecvat ceva ce ascultă povestindu-i-se, ori ceva ce citește.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s