De ce sunt creștin

Recent l-am ascultat pe H.-R. Patapievici citind trei dintre eseurile cărții care va apărea peste câteva zile, Partea nevăzută decide totul . Ultimul eseu a avut în atenție creștinismul(1). „Ne place spontan numai ce pune creștinismul într-o lumină proastă. Orice nu e creștinism, suscită spontan simpatia și sfârșește prin a fi aclamat. Aproape tot ce-l afirmă e suspectat și în cele din urmă respins ori pus la colț.” Ceea ce uităm, mai spunea autorul, e că o civilizație nu poate face față confruntării cu alte civilizații decât cu ajutorul culturii ei. Iar cultura civilizației occidentale este una creștină, orice ar spune oricine.

De unde atunci această ură față de creștinism și această memorie selectivă a răului? O fi oare pentru că au fost reținute numai paginile sale negre, și au fost total trecute cu vederea cele luminoase(care sunt mult mai multe)? Există o carte încântătoare și cu puncte de vedere echilibrate, În așteptarea zorilor. Un creștinism pentru mâine , scrisă de renumitul istoric francez Jean Delumeau. Primul dintre eseurile sale se intitulează “Va muri creștinismul?”

Nu trebuie să ne mire decreștinarea accentuată a spațiului occidental. „Decreștinarea ni se pare astăzi astăzi atât de extinsă și de rapidă, tocmai pentru că, în realitate, creștinarea a fost mai puțin extinsă și profundă decât s-a spus.”
Sunt, bineînțeles, lucruri reprobabile în istoria creștinismului, însă creștinismul le-a recunoscut și și-a cerut iertare pentru ele. Delumeau subliniază că prea adesea este trecută sub tăcere contribuția pozitivă pe care creștinismul a adus-o civilizației – iar această contribuție a fost imensă. „Sunt admirate reușite arhitecturale,picturale sau muzicale, dar se face abstracție de inspirația religioasă care a călăuzit crearea lor.” Cultura creștină a fost cea în care s-au născut muzica interpretată în lungul și-n latul lumii de orchestrele simfonice, universitățile, catedralele, sculpturile și picturile pe care le admiră milioane de oameni.

Apoi e trecută cu vederea mult prea ușor contribuția majoră a creștinismului la alinarea suferinței. Să fie oare o întâmplare, se mai întreabă istoricul francez, faptul că în ultimii o sută de ani, figurile cele mai emblematice ale devotamentului față de ceilalți s-au revendicat sau se revendică cel mai adesea de la credința în Isus? (de pildă, Martin Luther King ori Maica Tereza) Dacă avem astăzi spitale ori diverse organisme de securitate socială și de ajutorare a nevoiașilor e datorită creștinismului.
„În sfârșit, o nouă și o importantă întrebare istorică: oare tot din întâmplare, la scara întregului mapamond, știința modernă, formularea drepturilor omului și emanciparea femeii au apărut în spațiul creștin?”

Modernitatea și globalizarea pun sub semnul întrebării creștinismul. Întrebarea este: cum poate să rămână viu și să fie relevant în cadrul unei civilizații relativiste? Creștinismul va rămâne viu numai “dacă va ști să-și reinterpreteze textele și să le adapteze la noile situații și la noua experiență istorică pe care o trăim.”(Claude Geffré) Sau, în cuvintele lui Jean Delumeau, va trebui să inoveze pentru a se adapta la o realitate care evoluează necontenit.

De ce sunt creștin? În primul și în primul rând pentru că m-am născut într-o civilizație și o cultură creștină. Abia în al doilea rând sunt creștin prin alegere. Nu neg și nu diminuez importanța realizărilor altor religii pentru umanitate. Vreau numai să spun că, în ciuda imperfecțiunilor sale, creștinismul este religia care dă sens existenței mele. Cele exprimate mai sus sunt frânturi din acest sens.

——-
(1) https://www.youtube.com/watch?t=2590&v=uyK9aG-E0uo

Advertisements

One thought on “De ce sunt creștin

  1. Pingback: Creştinism şi homosexualitate |

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s