Condamnați la fericire

Al doilea mare fenomen totalitar al secolului XX (alături de nazism), comunismul a lăsat cicatrici adânci în locurile unde a reușit să-și exercite dominația. Nu a existat domeniu care să nu fie afectat: de la cel politic până la cel economic, de la cel cultural la cel social etc. “La început a fost “Ideea”: ideea unei societăți în care egalitatea condițiilor ar fi asigurată prin interzicerea îmbogățirii personale și deci prin însușirea colectivă a roadelor muncii.”(1) Cu origini străvechi (venind din timpurile când omul era vânător și culegător de fructe – precaritatea condițiilor de supraviețuire făcându-l să pună în comun produsele), Ideea a fost promovată de întregi generații de gânditori. Ca orice utopie, Ideea promitea “fericirea universală” a indivizilor.

O regăsim la Platon, la secta evreiască a esenienilor, la Părinții Bisericii, la Thomas Morus, în platforma programatică a Revoluției Franceze (în ea își are originea termenul “comunism”), apoi la Karl Marx în sec. XIX. Marx este cel care “elaborează o ideologie care înscrie utopia și revoluția într-o mișcare istorică preconizată a duce la răsturnarea orânduirii capitaliste de către clasa muncitoare și la instaurarea comunismului”(2). Și iată că se găsește și cine să pună în aplicare Ideea: Lenin preia puterea la Sankt-Petersburg împreună cu grupul său de bolșevici (pe 7 noiembrie 1917). Ce a urmat după, se știe prea bine: comunismul marxist-leninist a fost dus la apogeu de către Stalin în URSS și în așa numitele democrații populare (România, Polonia, Ungaria etc.), de către Mao Zedong în China, de Kim Ir Sen în Coreea de Nord, de Fidel Castro în Cuba, de Pol Pot în Cambodgia khmerilor roșii etc, cu prețul a 100 de milioane de vieți omenești.

Mă întreb uneori cum de există atât de mulți nostalgici ai comunismului în România (dar și în alte țări care au fost sub comunism). Am toată convingerea că oricine a trecut printr-o închisoare în timpul comunismului ori a simțit pe propria-i piele represiunea sistemului nu e nostalgic. Nu poți fi nostalgic nici dacă știi ce s-a petrecut în închisorile comuniste, darămite să fi fost pe acolo închis.N-ai cum să fii nostalgic nici dacă ai citit despre fenomenul Pitești, ca să pomenesc numai una dintre cele mai mari tragedii petrecute în anii ’50 ai secolului trecut. (3) Ș.a.m.d.

Nostalgici sunt cei care “au dus-o bine”. Care erau mulțumiți cu viața la care îi condamnase sistemul comunist, o viață controlată din toate punctele de vedere. Nostalgici sunt și cei care nu au reușit să înțeleagă natura diabolică, fundamentală rea, a comunismului. Un sistem care ucide fie și numai un singur om e un sistem criminal. Nostalgici sunt toți cei “condamnați la fericire” (4) care au luat utopia drept realitate. Care nici astăzi nu s-au convins că totul a fost numai o mare iluzie. Cea mai mare iluzie a secolului XX și posibil cea mai mare iluzie pentru omenire din toate timpurile.

———————————-

1. Stéphane Courtois, Dicționarul comunismului, Polirom, 2008, p. 11.

2. Idem.

3. http://www.humanitas.ro/humanitas/fenomenul-pitesti-0

4. Am preluat sintagma “condamnați la fericire” din titlul unei cărți scrise de Vladimir Tismăneanu.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s