Demonul amiezii: o anatomie a depresiei

„Cele mai grele momente ne fac cine suntem” şi „Este obligaţia ta să găseşti partea frumoasă a vieţii”, sunt frazele care mi-au atras atenţia atunci când am aflat pentru prima oară de Andrew Solomon, citind un interviu(1). Ceva îmi spunea încă de atunci că Demonul amiezii: o anatomie a depresiei(2) este o carte de calitate. A fost însă nevoie de aproape jumătate de an până când am avut posibilitatea şi timpul necesar să o citesc.
Cartea e un amestec de autobiografie, literatură, psihologie, neurobiologie, reflecţii filosofice, istorie orală (interviuri) transformată în poveşti de viaţă. Am citit-o cu mare interes, dar nu a fost deloc o lectură facilă. A scrie despre depresie e dureros, spunea autorul. Simţământul meu e că a citi despre depresie este la fel de dureros. Andrew Solomon a trecut el însuşi prin depresie, deci vorbeşte din experienţă. Se pare că a fost nevoie de o muncă titanică (documentarea şi scrierea cărţii a durat 7 ani), şi a fost ajutat de numeroase persoane pentru a duce la bun sfârşit proiectul. Ca să vă faceţi o idee, gândiţi-vă că numai transcrierea sutelor de interviuri pe care le-a luat persoanelor care s-au confruntat cu depresia sau altor persoane (medici, politicieni, oameni de ştiinţă etc) a necesitat mai bine de 10 000 de pagini!
Impresia mea e că abordarea autorului e una aproape exhaustivă. Nimic pare că nu a scăpat cercetării. De la o istorie a depresiei până la tratamente, de la sinucidere până la rolul jucat de politică, de la cum înţeleg evoluţioniştii depresia până la cum sunt afectate de această boală diverse categorii de populaţie etc. Depresia este o boală care afectează aproximativ 25% din populaţia lumii, un procent destul de mare în opinia mea. E o boală care există de când lumea, doar conceptul de depresie e unul modern.
Ce am înţeles, mai bine poate decât oricând, a fost complexitatea fiinţei umane şi mai ales a creierului. „Singurul lucru pe care îl găsim la fel de misterios ca spaţiul cosmic e creierul uman” afirma Andrew Solomon în savurosul dialog(3) purtat cu Cătălin Ştefănescu.
Au fost numeroase pasaje din carte care mi-au plăcut mult şi pe care le consider profunde. O să dau nişte exemple: „Boala psihică dezvăluie adesea latura urâtă a cuiva. Nu face din acea persoană una cu totul nouă. Uneori, latura urâtă e vrednică de milă…alteori…e brutală şi crudă. Boala aduce la lumină realităţile dureroase pe care cei mai mulţi dintre oameni le învăluie în beznă. Depresia accentuează caracterul. Până la urmă, cred că pe oamenii buni îi face mai buni; pe cei răi îi face mai răi. Poate să ne anihileze simţul proporţiilor şi să ne dea fantezii paranoide şi un fals sentiment de neajutorare; e însă şi o fereastră către adevăr.”(p. 541)
„Unii oameni suferă de o depresie uşoară, care-i reduce la neputinţă; alţii au depresie majoră, şi totuşi reuşesc să realizeze ceva în viaţă.” (p. 542)
„Cel mai important lucru pe care trebuie să-l avem în minte în timpul unei depresii este acesta: timpul n-o să-l căpătăm înapoi. El nu e însăilat la sfârşitul vieţii noastre, ca să compenseze anii dezastrului. Oricât timp ar înghiţi depresia, el dispare pe vecie. Minutele care trec cât trăim boala sunt minute pe care nu le vom mai avea niciodată. Oricât de rău ne-ar fi, trebuie să facem tot ce ne stă în puteri ca să trăim mai departe, chiar dacă tot ce putem face pe moment este să respirăm. Trebuie să aşteptăm să treacă şi să umplem cât mai bine timpul de aşteptare. Acesta e sfatul meu important pentru oamenii depresivi. Rămâneţi conectaţi la timpul dumneavoastră; nu vă doriţi să vă treacă viaţa. Până şi minutele în care simţiţi că o să explodaţi sunt minute din viaţa voastră, şi n-o să le mai trăiţi niciodată.” (pp. 542-543)
„Oamenii care au trecut printr-o depresie şi s-au stabilizat au adesea o sensibilitate mai mare la bucuria existenţei de zi cu zi. Sunt apţi pentru un fel de extaz gata să se declanşeze şi pentru o vie preţuire a tot ceea ce e bun în viaţa lor.” (p. 548)
„Foarte multă lume m-a întrebat ce să facă pentru prieteni şi rude care suferă de depresie, iar răspunsul meu este, de fapt, simplu: să le reducă izolarea. Să facă asta la o cană de ceai, sau în discuţii îndelungate, sau stând în tăcere într-o cameră alăturată, sau în orice fel se potriveşte acelei situaţii- dar s-o facă. Şi s-o facă din toată inima.” (pp. 550-551)
„Nu putem alege dacă să fim – sau nu – depresivi şi nu putem alege când sau cum să ne simţim mai bine, dar putem alege ce să facem cu depresia, mai ales când ieşim din ea. Unii ies pentru puţin timp şi ştiu că o să se tot întoarcă. Când sunt însă afară, încearcă să-şi folosească experienţa acumulată privitoare la depresie, ca să-şi facă viaţa mai bogată şi mai frumoasă. Pentru alţii, depresia nu-i altceva decât o suferinţă ce cuprinde totul; nu se aleg cu nimic din ea. Oamenii depresivi ar putea face bine să caute mijloace ca această experienţă să-i poată duce, post-factum, la abordarea înţeleaptă a lucrurilor.” (p. 551)
„Chiar în cea mai deznădăjduită întrebare a depresivului – „De ce?” sau „De ce eu?” – se află germenii examenului de conştiinţă, proces care, de obicei, e rodnic.” (pp. 552-553)
„Anumite feluri de adversitate au o mare valoare. Nici unul dintre noi n-ar alege să înveţe în acest fel: necazul e neplăcut. Doresc cu înfocare o viaţă uşoară şi aş face – cum am şi făcut – compromisuri considerabile în căutarea ei. Dar am descoperit că există lucruri de făcut cu acel dat pe care mi l-a sortit viaţa, că există valori ce pot fi găsite acolo, cel puţin când nu eşti în faza cea mai acută.” (p. 553).
Toate aceste citate sunt din ultimul capitol al cărţii, intitulat sugestiv „Speranţa”. Coincidenţă sau nu, am început să citesc cartea aceasta pe 11 noiembrie, când în numeroase zone ale ţării, inclusiv în cea în care locuiesc, soarele a fost văzut pentru ultima oară pentru următoarea lună de zile! (un fenomen asemănător a avut loc în România în anul 1983) Era 12 decembrie când am terminat-o, încântat că soarele şi-a făcut din nou apariţia.
În speranţa că v-am provocat să porniţi în această temerară călătorie – a cunoaşterii a ceea ce înseamnă cu adevărat depresia-, nu-mi rămâne de făcut decât să v-aştept să o încheiaţi şi voi, şi să-mi împărtăşiţi cum vi s-a părut.

——————————————————–
(1) http://adevarul.ro/cultura/carti/scriitorul-andrew-solomon-a-fost-agonie-scriu-despre-depresie-1_53ad4a990d133766a8f13189/index.html
(2) http://www.elefant.ro/carti/carti-de-specialitate/stiinte-umaniste/psihologie/demonul-amiezii-o-anatomie-a-depresiei-220305.html
(3) http://www.tvrplus.ro/editie-garantat-100-269207

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s