Precauţi în iubire precum Marin Sorescu

Trebuie să spun de la bun început că poezia pe care o voi comenta mi se pare excepţională! Însă genialitatea ei ascunde un adevăr trist.
Poezia “Precauţie” [ http://www.revistatango.ro/litere/cea-mai-frumoasa-poezie/marin-sorescu-precautie-2561.html ] a lui Marin Sorescu (din volumul “Suflete, bun la toate”) e construită în aşa fel încât la urmă te surprinde total. Poetului îi plac paradoxurile, din câte observ. Nu înţelegi de ce avea nevoie de pietre pe care apa nu le-a luat, ca să-şi facă o armură. Apa trece, pietrele rămân, e vorba populară. Deci pietrele ăstea care rămân sunt treabă serioasă, nu ca acelea luate de val…
Apoi gândirea numai cu mintea de pe urmă, semn al învăţării de minte…dar şi al lucidităţii duse la extrem.
Poetul apare aproape “blindat” când spune că n-a lăsat niciun loc liber pentru a fi atins de “mângâieri sau de alte otrăvuri”. Evident, mângâierile puse la un loc cu otrăvurile şochează, dar comparaţia arată subtilitatea şi eficienţa…şi a unora, şi a altora. Cu alte cuvinte, e bine să te fereşti de ambele…
Şi-apoi, carcasa unei broaşte ţestoase de 800 de ani ce acoperă cea mai vitală parte (aproape dublul vieţii celei mai longevive broaşte despre care am auzit; exagerarea subliniază şi mai mult “seriozitatea” dar şi ridicolul situaţiei).
Şocul vine la urmă, când poetul îi răspunde, atenţie, tandru, iubitei: “Şi eu te iubesc.”

P.s. Mă tem că prea mulţi dintre noi nu mai ştiu să spună cuiva “Te iubesc” fără să aibă armura pusă…

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s