(Dez)iluzionare

„Autocolantele de parbriz şi magneţii de frigidere ne spun mereu că Viaţa Nu Este o Repetiţie. Ne încurajăm reciproc în direcţia paradisului laic modern al realizării de sine: dezvoltarea personalităţii, relaţiile în scopul autodefinirii, jobul şi obţinerea statutului social, dobândirea bunurilor materiale şi a proprietăţilor, vacanţele în străinătate, acumularea de economii şi de experienţe sexuale, abonamentul la sala de gimnastică şi consumul de cultură. Toate laolaltă înseamnă fericirea, nu-i aşa…nu-i aşa?” (Julian Barnes, Nimicul de temut, Nemira, 2009, p. 83)

Mi se pare excepţională analiza pe care scriitorul britanic o face lumii contemporane, iar ultimele cuvinte, „nu-i aşa…nu-i aşa?” par să fie strigătul disperat al omului modern care aşteaptă un răspuns afirmativ. Oare de câte ori nu l-am aşteptat şi noi?
Omul are o capacitate fantastică de a se autoamăgi. Totuşi, „jucăriile” enumerate mai sus nu îl satisfac decât temporar, pentru că „totul e deşertăciune şi goană după vânt” (Eclesiastul 1:14). Aşa cum este un timp pentru iluzionare, e un timp şi pentru deziluzionare. Deziluzionarea e un proces nu numai foarte necesar, dar şi de dorit.

Avem nevoie cu toţii, măcar din când în când, să ni se ia iluziile. Dacă nu altfel, măcar aşa, ca-n renumita scenă din Instinct: http://www.youtube.com/watch?v=SXi38hV9zvQ

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s