Dead man walking şi reflecţii asupra pedepsei cu moartea

„Ascultă, vreau ca ultimul lucru pe care îl vezi în această lume…să fie un chip al dragostei. Aşa că să te uiţi la mine când vor face lucrul acela. Să te uiţi la mine. Voi fi chipul dragostei pentru tine.” Aceste frumoase şi parcă ne-pământeşti cuvinte le rosteşte în filmul Dead man walking călugăriţa Helen Prejean lui Mattew Poncelet, condamnat la moarte prin injecţie letală pentru o crimă oribilă.

Impresionantă e şi pledoaria unui avocat pentru cazul său:

„Doamnelor şi domnilor, sinceri să fim n-o să găsim prea mulţi bogătaşi condamnaţi la moarte. Matthew Poncelet se află acum aici pentru că este un om sărac. Neavând bani, a fost reprezentat de un avocat guvernamental, un conţopist care nu mai pledase într-un caz de condamnare la moarte. Un amator. Juriul a fost ales în patru ore, iar procesul a durat cinci zile. Avocatul a ridicat o singură obiecţie pe tot parcursul procesului. Dacă ar fi avut bani, Matthew ar fi angajat o armată de avocaţi, care ar fi folosit cei mai buni detectivi, experţi în balistică, un psiholog care să aleagă juriul cel mai potrivit. Şi fiţi convinşi, Matthew Poncelet n-ar mai fi aici, rugându-vă să-i cruţaţi viaţa. Pedeapsa capitală. Nu este o noutate. O avem de secole. Am îngropat oameni de vii, i-am decapitat, i-am ars de vii în piaţa publică, am înspăimântat oameni. Secolul acestea, am căutat tot mai multe metode de a-i omorî pe cei care ne-au displăcut. Am trimis armate care să-i împuşte, i-am gazat…

Dar acum, am născocit cea mai umană maşinărie dintre toate: injecţia letală. Îl legăm fedeleş pe individ, îl anesteziem cu injecţia nr. 1, apoi, îi administrăm injecţia nr. 2, care-i explodează plămânii. Injecţia nr. 3 îi opreşte inima. Îl omorâm ca pe un cal bătrân. Chipul său pare că doarme, dar, pe dinăuntru, organele lui înfruntă Apocalipsa. Muşchii faciali s-ar contracta, dar injecţia nr. 1 îi relaxează. Aşa că nu vedem nimic îngrozitor. Nu vom simţi gustul răzbunării. În timp ce organele acestei fiinţe umane se crispează şi se contractă. Stăm liniştiţi la locurile noastre şi, dând din cap, ne spunem: “S-a făcut dreptate.”

Filmul e profund şi tulburător, mai ales că aduce în discuţie un subiect atât de controversat precum este cel al pedepsei capitale. Dacă în multe ţări din lume pedeapsa capitală a fost abolită (în România acest lucru s-a întâmplat în 1989), există şi alte state în care astăzi ea este o realitate.

Consider că pedeapsa capitală e inumană, incapabilă de a îndrepta lucrurile sau de a schimba pe cineva (oferind o pildă moralizatoare), o ruşine pe obrazul umanităţii. Şi aş putea spune, împreună cu marele gânditor Arthur Koestler (a cărui carte Reflecţii asupra ştreangului a contribuit decisiv la abolirea pedepsei cu moartea în Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord): „Cea mai bună pledoarie în favoarea abolirii pedepsei cu moartea o reprezintă argumentele folosite de susţinătorii ei şi mentalitatea acestora.”

P.S.: Pentru cei interesaţi de temă, cartea cea mai bună pe care aş putea să o recomand este cea a lui Arthur Koestler şi Albert Camus, Reflecţii asupra pedepsei cu moartea (Humanitas, 2008). Recomand, evident, filmul Dead man walking. Tot pe tema asta, ar mai fi important de văzut: The green mile şi The life of David Gale.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s