Despre frumuseţea muzicii lui Mahler

Îmi aduc aminte de primul meu contact cu muzica lui Mahler: acum vreo 3 ani, undeva într-o biserică, am auzit al său renumit adagietto* din Simfonia nr. 5.  M-a impresionat mult. Acesta este cel mai cunoscut fragment muzical din tot ceea ce a compus. Din câte am citit, se pare că e o declaraţie de dragoste adresată soţiei sale, Alma, pe care o iubea foarte mult. Faima acestui fragment se datorează probabil  şi faptului că face parte din coloana sonoră a filmului Moarte la Veneţia (Death in Venice), o ecranizare a nuvelei omonime a lui Thomas Mann.
Muzica lui Gustav Mahler e făcută parcă să “răscolească” fiinţa. Impresia mea recentă, în urma audierii unui concert la Ateneul Român (unde a fost interpretată simfonia nr. 1) a fost că frumuseţea muzicii lui Mahler constă în “tânguiri”. Nişte tânguiri care au capacitatea de a aduce lacrimi în ochi ascultătorilor. Am sesizat o anume tristeţe frumoasă care se întrezăreşte din unele pasaje mai liniştite, cu nuanţe melancolice, îmbinate cu pasaje pline de forţă.
Cred că muzica lui Mahler e specială şi că pierdem mult dacă nu o ascultăm. Mai ales că s-ar putea să ne ofere unele răspunsuri la acele întrebări despre existenţă pe care ni le punem în momentele când rămânem numai cu noi înşine.

 

* Am ataşat o interpretare pe care o consider excepţională şi care îmi place foarte mult. Leonard Bernstein a fost un mare, mare dirijor. Audiţie plăcută!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s