Ecuaţia vieţii noastre are o rezolvare

În cartea Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru filosoful Constantin Noica povesteşte despre un băieţel drag lui, care susţinuse teza la matematici. Acesta scrisese patru file de caiet încercând să rezolve problema, fără reuşită însă. La urmă a scris: „Nu ştiu să fac problema”. Profesorul i-a dat notă de trecere deoarece a fost cinstit.

Puţin mai departe, face o paralelă necruţătoare: „…îmi revine în minte toată tristeţea umană din acel „nu ştiu să fac problema”, pe care trebuie să-l rosteşti, nu în faţa unui profesor, ci în faţa vieţii înseşi. Nu ştim să rezolvăm nici problemele mărunte – se rezolvă ele, până la urmă – şi habar n-avem să rezolvăm ecuaţia vieţilor noastre. Ce puţin interesanţi sîntem, în definitiv, psihologic, intelectual, moral, fiecare dintre noi…” (Humanitas, 1990, pp. 47-48).

Şi în viaţa spirituală e perfect valabil ceea ce spune Constantin Noica. Trebuie să ajungem să ne mărturisim propriul faliment…Suntem exact în situaţia acelui băieţel. Când venim la Isus Hristos cu neputinţa de a rezolva problema vieţii noastre, nu primim „o notă de trecere”, ci mult mai mult: soluţia, răspunsul.

„Eu sunt”, ne spune Mântuitorul.

 

 

 

Advertisements

2 thoughts on “Ecuaţia vieţii noastre are o rezolvare

  1. Nu stiu cum ar putea Isus sa-mi rezolve mie problemele vietii, daca nici pe ale lui nu si le-a putut rezolva. Eu folosesc ratiiunea. Gandirea. Te gandesti serios la problema si vine si rezolvarea. Sau…nu vine. Asa e viata, o lupta, vorba lui Cosbuc in poemul “Lupta Vietii”.

  2. @doc4free, cred ca fiecare persoana are o “frangere interioara”, un punct in care a fost ranit profund de pacat. Oricat ne-am lupta, singuri nu reusim sa depasim acea problema. Avem o nevoie mare de Dumnezeu pentru a gasi rezolvare si vindecare. Fii absolut onest cu tine insuti si vei vedea ca lucrurile stau asa. Problema vietii fiecaruia dintre noi trece dincolo de capacitatea noastra de a o rezolva. Ratiunea e neputincioasa la un moment dat, chiar daca e absolut necesara in acest proces al “recuperarii”.
    Isus Hristos este persoana cea mai influenta din istoria omenirii. Niciun om de buna-credinta (fie el si ateu) nu pune la indoiala acest fapt. Te-ai intrebat vreodata de ce milioane de oameni de-a lungul veacurilor au gasit pace, vindecare si rezolvare atunci cand au venit la El cu problemele lor? (nu doar cu micile probleme ale vietii, ci si cu cele mari, imposibile). El chiar a avut un raspuns pentru framantarile si durerile lor. Mai bine spus, a fost raspunsul.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s