Revoluţie împotriva industriei pornografice

Nu poţi fi decât revoltat dacă faci o analiză, fie şi sumară, a ceea ce se întâmplă în industria pornografică. Ajungi să-l înţelegi foarte bine pe apostolul Pavel, atunci când descria starea de păcat a omenirii: „Fiindcă n-au căutat să păstreze pe Dumnezeu în cunoştinţa lor, Dumnezeu i-a lăsat în voia minţii lor blestemate, ca să facă lucruri neîngăduite.” (Romani 1,28)

Opinia mea este aceea că toţi cei care au o contribuţie directă în această industrie (producători, actori, promoteri etc.) au ajuns în situaţia descrisă de Pavel. Nici cei care au o contribuţie indirectă (publicul consumator) nu rămân neafectaţi. Producători bolnavi mental, care gândesc scenarii degradante pentru fiinţa umană şi actori manipulaţi şi amăgiţi de câştiguri rapide, care le pun în aplicare. Pe lângă toate acestea, un public numeros care consumă totul cu lăcomie, manipulat la rându-i de sloganurile bine ticluite ale industriei, cum că totul e doar entertainment şi plăcere nevinovată.

Există atât de multă depravare în lumea noastră în domeniul sexualităţii umane (cu precădere manifestată în şi prin această industrie), încât nu pot să nu mă gândesc cum de mai suportă Dumnezeu totul…!

Ce putem face noi? Ne putem împotrivi manipulării şi dictaturii pornografice, ori trebuie să suportăm totul cu pasivitate? Cred că avem datoria să ne împotrivim acestei industrii şi mizeriei pe care vrea să ne-o inoculeze. Cum? Necumpărând şi neprivind astfel de materiale (filme, reviste, website-uri, etc.) dezvoltând programe de prevenţie şi de conştientizare a pericolelor pornografiei -pentru copii şi tineri în mod special (în şcoli, biserici)-, ajutându-i pe cei dependenţi să renunţe la pornografie, criticând cu argumente logice şi raţionale ceea ce se întâmplă în societatea noastră în acest domeniu, militând pentru îngrădirea sau stoparea accesului în media ori în spaţiul public al materialelor de acest gen.

Dacă fiecare ar face câte ceva, am fi o forţă. Să nu credem că gestul nostru e prea mic şi neînsemnat. Gesturile noastre, deşi poate mici, contează. Sunt semne ale speranţei pentru o lume mai bună.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s