Paradoxul iubirii

Mi se pare deosebită descrierea pe care o face redactorul primei cărţi din Biblie uniunii dintre bărbat şi femeie: „De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa, şi se va lipi de nevasta sa şi se vor face un singur trup.” (Geneza 2:24). Nu cred că are doar o conotaţie sexuală, aşa cum am fi tentaţi să credem la o privire fugară asupra textului. Am observat că suntem cel mai mult apropiaţi de cineva (într-o relaţie de amiciţie/prietenie, curtenie sau căsătorie) atunci când ni se acordă deplină libertate pentru a fi noi înşine. Cu cât ne simţim mai în largul nostru cu o persoană, cu atât vom fi mai apropiaţi. Putem ajunge chiar să ne simţim ca atunci când suntem doar cu noi înşine.

Cred că a fi un singur trup în căsnicie presupune ca mai întâi de toate să acordăm libertate deplină celeilalte persoane pentru a fi ea însăşi, să-i  oferim spaţiu pentru a-şi manifesta personalitatea, să nu-i îngrădim în vreun fel posibilităţile de exprimare. Numai aşa e posibil  unu plus unu egal unu. Iată cum văd paradoxul iubirii: trebuie să rămânem unu, chiar dacă suntem doi, pentru a ajunge una.

Advertisements

3 thoughts on “Paradoxul iubirii

  1. Cred ca paradoxurile sunt fie consecinta idealismelor, fie consecinta exprimarii alterate a realitatii ( fie ca este vorba de metafore, fie ca este vorba chiar de necunostinta ).
    In cazul de fata este vorba de metafora “un singur trup” care exprima in acelasi timp un ideal(ism).
    Daca ai numi iubirea contract, nu ai avea niciun paradox, insa nu ar fi la fel de placut auzului.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s