Nu uita cine este la cârmă

“Şi El dormea la cârmă…” (Marcu 4:38). Ţi se pare că Dumnezeu “doarme” atunci când ai cea mai mare nevoie de El, când strigi din toată fiinţa pentru ajutor? Şi chiar de-ar fi aşa, nu uita unde este

Da, pierdem din vedere atât de uşor acest lucru! Ne preocupăm de valurile care ameninţă să înghită corabia vieţii noastre, ne plângem că resursele noastre fizice şi psihice sunt ajunse la capăt etc. Uităm că la cârmă este Cineva care poate conduce în siguranţă  la liman mica noastră corabie. Uităm că este Cineva care doar prin simpla Sa prezenţă garantează că vom ajunge cu bine.  Tot ceea ce avem de făcut, cred, este să nu uităm cine este la cârmă. Această încredere profundă ne va fi de ajuns pentru a traversa orice furtună a vieţii.

Advertisements

10 thoughts on “Nu uita cine este la cârmă

  1. Interesant este ca el dormea la carma, nu tinea carma in maini, Responsabilitatea ‘pilotarii’ corabiei, chiar in vreme de furtuna, nu era a lui Isus. Eventual, el era acolo sa ii sustina. Cred ca e o lectie importanta in asta.

    • Da, este adevărat ceea ce spui. Nu Isus conducea efectiv corabia (doar atunci când am vorbit de omul contemporan am propus această ipoteză). Am subliniat de asemenea faptul că prezenţa Lui era, şi este şi astăzi de ajuns. Totuşi nu cred că e o dovadă de slăbiciune dacă Îi îngăduim să conducă mica noastră corabie, ci din contră. Tocmai asta înseamnă să nu te temi (să laşi cârma pe mâna Altuia) şi să ai credinţă (vezi “mustrarea” lui Isus în pasajul cu pricina). În greacă, termenul pentru credinţă este pistis care se traduce cu “încredere”.

      • Asa cum mentionam in alta parte, masura deajutor (de carmuire) este invers proportionala cu masura de maturitate, respectiv responsabilitate.
        Dorinta ca Altcineva sa fie la carma vietii ascunde in mod subtil fuga si frica de responsabilitate, cat si un impediment in dezvoltare.
        Iar un alt aspect extrem de important este masura de alterare a liberului arbitru implicata de a avea pe Cineva la carma.

  2. Din perspectiva gândirii moderne, da, e o dovadă de slăbiciune, lipsă de maturitate şi teamă de asumare a responsabilităţii pentru propria viaţă, dacă alegi să te laşi pe mâna lui Dumnezeu. Individul e încurajat să “deţină controlul” vieţii sale.
    Însă gândirea biblică subliniază contrariul: e o dovadă de putere să reuşeşti să te laşi condus de Dumnezeu.
    Dacă religia nu e înţeleasă corect, da, poate fi un mijloc de evadare din faţa realităţii. Eu însă mă gândesc la cineva care îşi înţelege slăbiciunile, limitele şi cere ajutor.
    De ce ar fi alterat liberul arbitru, de vreme ce de bună voie aleg să cer ajutor şi călăuzire? Dacă ar exista vreo urmă de constrângere, da, atunci aş spune că ar fi afectat. Totuşi, nu îi stă în caracter lui Dumnezeu să facă asta. Nu cred că există lucru pe care să-l respecte mai mult decât libertatea umană.

  3. Abel,
    discutia voastra seamana cu dialogul dintre Luther si Erasmus. Luther considera ca omul nu are libertate, ci doar Dumnezeu e cu adevarat liber, in virtutea calitatii de Creator. Erasmus considera ca Dumnezeu a oferit atat naturii, cat si omului in special o serie de calitati, printre care capacitatea de auto-organizare, creativitatea, liberul arbitru.
    Progresul societatii se datoreaza nu crestinismului conservator (catolicismul, Luther&Calvin), ci umanismului crestin (Erasmus). Conceptia ca Dumnezeu trebuie sa aleaga in locul nostru iar noi trebe doar sa ne supunem nu putea face loc dezvoltarii stiintei (vezi intrebarile lui Yahweh din Iov), tehnologiei, artei. In aceasta paradigma omului nu-i sunt recunoscute libertatea, creativitatea si capacitatea de a progresa. Prin urmare, reactia negativa in fata stiintei din cercurile crestine conservatoare nu poate fi decat o consecinta fireasca. De ce sa te straduiesti sa creezi leacuri pentru boli, membre si ochi bionici, cand Biblia [prost inteleasa, cred] iti cere sa te rogi pentru vindecare? Si de-o fi sa mor, inseamna ca nu a fost voia Domnului sa ma vindec de boala care m-a lovit. Tot ce trebe sa fac este sa ma supun.
    Umanismul, dimpotriva, ia viata in piept, incearca sa supuna natura, sa trateze bolile, sa aduca schimbari in bine. E vorba de o imputernicire a omului cu atribute care in trecut erau privite ca exclusiv divine.
    Crezi ca Iisus ar fi fost de partea lui Luther, sau de partea lui Erasmus?

    • Mihai, cred în libertatea individului. Şi n-am nimic cu ştiinţa, îşi are importanţa ei, însă nu trebuie să facem din ea o religie. Nu-l văd pe om ascultând orbeşte de Dumnezeu. Ni s-a dat raţiune pentru a judeca si cântări toate lucrurile. Nu înţeleg de ce faci paralela cu Luther şi Erasmus. Cred că e un pic în afara discuţiei. Eu unul nu mă regăsesc în modul lui Luther de a vedea lucrurile (mă refer strict la ce ai comentat).

  4. Ca si Silviu, cred ca liberul arbitru este afectat in cazul in care Dumnezeu ar avea deja un plan trasat pentru noi, iar rolul nostru ar fi doar sa ne supunem lui. Nu mi se pare intamplator ca Luther si Calvin au negat existenta liberului arbitru.

    In esenta, liberul arbitru este capacitatea omului de a decide pentru sine, de a-si autoorganiza propria viata in mod creativ si imprevizibil. Daca omul are o astfel de libertate, probabil ca Dumnezeu pune foarte mare pret pe ea.
    Abel spune ca libertatea ramane valabila si in cazul in care Dumnezeu este “la carma”, intrucat omul este cel care Il poate alege sau refuza. Dar aceasta libertate este deja mult mai limitata – nu mai ai capacitatea de a-ti alege un destin propriu, un caracter si o directie in viata care sa te reprezinte! Ai doar capacitatea de a alege intre doua destine deja stabilite – ori alegi planul divin si Il lasi pe Iisus la carma – iar Dumnezeu ti-a trasat deja pas cu pas orice eveniment din viata – ori refuzi acest plan si automat ai cazut in planul Diavolului, caz in care de asemenea esti doar o marioneta, lipsita de factorul decizional.

    Cum spuneam mai sus, o astfel de viziune te face sa privesti cu ochi rai creativitatea. Caci ce rol poate juca creativitatea in aceasta paradigma, in care tu doar alegi cine e la carma? Ea cel mult te poate face sa iti pierzi sufletul, intrucat pierzi din vedere nevoia de dependenta. De aceea nu ma mir ca bisericile neoprotestante sunt ostile artei, o considera o desertaciune, iar muzica si picturile din cadrul programelor de evanghelizare sunt, din pacate, niste kitsch-uri.
    La fel stau lucrurile si cu stiinta. Ea nu isi are locul in aceasta paradigma. Yahweh ii spune lui Iov: “stii tu unde isi are camarile zapada? intelegi tu cum merge natura?” Iar raspunsul laicului este: “oricum, noi nu putem sti. sunt niste taine.” Noi nu avem libertatea de a cunoaste Universul in mod nemijlocit si de a folosi legile lui pt a ne crea un viitor diferit. Noi trebuie doar sa alegem cui vrem sa slujim, caci “pamantul si tot ce este pe el va arde”, asadar stiinta si progresul sunt niste desertaciuni.

    P.S. Nu comentez doar de dragul de a contrazice. Chiar m-as bucura sa primesc contraargumente valide, pt ca imi dau seama ca o viziune echilibrata se afla undeva la mijloc intre umanism si crestinismul conservator.

    • Da, te-am înţeles în privinţa comentariilor. Apreciez că vii cu o altă perspectivă. Nu cred în planuri/destine prestabilite. Asta ar însemna predestinare. Da, consider că omul rămâne liber, chiar şi atunci când îşi încredinţează viaţa lui Dumnezeu. Însă trebuie să rămână în continuare responsabil pentru propria viaţă. În niciun caz nu văd că “libertatea” individului s-ar limita numai la a-L alege pe Dumnezeu sau nu. Şi mai cred un lucru: nu alege Dumnezeu în locul nostru. Cel mult ne poate sfătui, călăuzi. Fiecare alegere ne aparţine.

  5. Okay, atunci ce inseamna sa-L lasi pe Dumnezeu la carma, daca nu e vorba de un plan? Mainstream-ul neoprotestant traduce asta prin a-L lasa pe El sa aleaga in locul nostru. Esti in fata unei dileme, oricat de mici, si in loc sa alegi cum crezi tu ca e mai bine, te intrebi: What would Jesus do? Te rogi, El iti descopera voia Lui, iar tu te conformezi. Asta inseamna plan prestabilit. Nu trebuie totusi confundat cu predestinarea, intrucat tu ai libertatea [foarte limitata] de a refuza acest plan si de a merge de capul tau. Insa daca ai ajuns in acest punct, ti-ai pierdut siguranta salvarii. Si asa incepe o viata plina de vinovatie, pentru ca niciodata nu vei fi suficient de bun.
    Ai un alt mod de a intepreta lucrurile? Ce inseamna sa fii / sa nu fii “la carma?”

  6. Prin a-L lăsa pe Dumnezeu la cârmă înţeleg a mă lăsa călăuzit, ghidat de El în alegerile mele, ca El să aibă cel mai important cuvânt în viaţa mea. A fi eu însumi la cârmă presupune ca în orice decizie iau ori în tot ceea ce fac, Dumnezeu să nu aibă niciun cuvânt de spus. Dar eu aleg, în definitiv, în ambele cazuri. Doar că într-unul ţin cont de părerea lui Dumnezeu, iar în celălalt nu. Cam aşa aş rezuma, pe scurt.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s