Atingerea lui Dumnezeu

Există o depresiune infranazală situată între nas şi buza superioară (numită în latineşte philtrum), care la unele persoane este mai proeminentă, iar la altele aproape că nu se observă. Nu există însă persoană la care să nu fie observabilă. Totuşi, nu despre detaliile anatomice aş vrea să vorbesc, ci despre istoria acestei părţi misterioase.

O legendă africană spune că înainte de a ne naşte, suntem cu toţii în prezenţa lui Dumnezeu, iar El fiind sursa întregii cunoaşteri, şi noi cunoaştem totul. Însă atunci când venim pe lume, noi, oamenii, avem tendinţa de a spune totul, de aceea Dumnezeu pune degetul Său în acea zona. În felul acesta ajungem să nu mai ştim nimic. Astfel, va trebui sa o “luam de la zero”, cum se spune, şi să învaţăm totul.

Data viitoare când întalneşti o persoană, nu uita că fiecare, absolut fiecare persoană, a fost “atinsa” de Dumnezeu, iar ceea ce atinge El, nicidecum nu poate fi lipsit de valoare.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s