Dragoste în vremea cireşului japonez

DSCF0852

      Deschise cu nerăbdare plicul pe care tocmai îl luase din căsuţa poştală. Mirosul proaspăt al lipiciului şi al cernelii, hârtia scrisorii ce mai păstra încă urme ale parfumului lui favorit, toate acestea poate că nu contau pentru alţii, dar pentru ea însemnau mult. Pentru o persoană îndrăgostită, micile amănunte capătă de obicei semnificaţii profunde: te gândeşti la acele buze care au umezit lipiciul, la acea mână care a scris mesajul, la inima care a îndrăznit să se facă vulnerabilă de dragul tău, la acei ochi care au căpătat o strălucire aparte atunci când au recitit ce ţi-a scris…

      Le plăcea să-şi trimită scrisori, – să fie de modă veche, cum îi tachinau ceilalţi -, în acest secol al vitezei care nu mai are răbdare nici cu oamenii şi nici cu iubirea. Era prima zi a primăverii – miracol, amestec de frumuseţe şi efemeritate – , care an de an aduce bucurie în inimile oamenilor şi nu oboseşte niciodată să facă aceasta. Începu să citească.

„Draga mea, primăvara este cumva şoapta a ceea ce de atâtea ori tânjim să auzim: că avem posibilitatea unui nou început. Este, aşa cum spunea Victor Hugo, ecoul eternităţii. Probabil că ştii – planeta noastră, de fapt întregul sistem solar – se deplasează continuu în Univers. Aceasta înseamnă că în fiecare moment avem parte de un nou început…

Acel „gând al veşniciei”(vezi Eclesiastul 3,11) pus de Creator în noi este, cred, materializat ori de câte ori reuşim să „prindem” şoapta şi să o „trăim”. Îţi doresc un auz fin ca să o „prinzi” şi putere pentru a o „trăi”, din partea Celui ce de fapt îţi vorbeşte, iar primăvara nu face decât să-ţi şoptească. O primăvară frumoasă!”

     Închise ochii preţ de câteva clipe, copleşită de emoţia unor amintiri. Revăzu cu claritate acel moment în care s-au întâlnit pentru prima oară. Era cam pe la mijlocul primăverii, într-o lună în care explozia de frumos a naturii capătă amploare. Aştepta în staţia de autobuz, dornică să revadă după o iarnă lungă Grădina Botanică. Înflorise cireşul japonez, iar de când îl descoperise, făcuse aproape un ritual din vizitarea lui în perioada în care înflorea. Nu trecu mult timp şi autobuzul sosi. Se urcă şi rămase mai aproape de uşă, deşi avea mai multe staţii de mers. Era un pic aglomerat în acea dimineaţă.

-Ce frumos e oraşul! se gândi, în timp ce autobuzul îşi croia drum prin zona centrală. Şi ce frumoşi sunt şi oamenii! Primăvara părea să-i anime şi să-i binedispună. Făcea acelaşi lucru şi în privinţa ei.

     Într-o staţie, un bătrân a încercat să o urce în autobuz pe soţia lui care se afla într-un scaun cu rotile. Avea nevoie de ajutor. Coborî puţin pentru a-i face loc, dar şi pentru a-l ajuta.

-Îmi daţi voie să vă ajut? se auzi din spatele bătrânului vocea calmă şi profundă a unui bărbat care venise în staţie între timp. Bătrânul, surprins de gestul celor doi necunoscuţi, încuviinţă plin de zâmbet.

Acel moment – în care i-au dat o mână de ajutor bătrânului – da, acel moment a fost primul în care s-au privit în ochi. El i-a transmis o anume fermitate îmbinată cu blândeţe, pace interioară şi naturaleţe, însuşiri pe care le găsea atrăgătoare la un bărbat. Şi-au zâmbit uşor, aproape timid.

Urcară cu toţii. Era un bărbat elegant, calitate trădată de modul cum era îmbrăcat, dar şi de „ţinuta interioară” din care lăsase să se întrevadă câte ceva.

Bătrânii intrară în vorbă cu amândoi, mulţumindu-le pentru gest.

-Ce zi frumoasă pentru o plimbare prin Grădina Botanică! Cel puţin pentru a vedea cireşul japonez! zise bătrânul.

-Da, îi răspunse bărbatul, am înţeles că a înflorit de câteva zile. E încântător în această perioadă! Merg într-acolo.

Nu cunoştea că şi tânăra avea aceeaşi intenţie…La prima staţie trebuiau să coboare. Şi-au luat rămas-bun de la bătrâni şi s-au îndreptat către uşă.

-Aş vrea să mă prezint, spuse el. Mă numesc Marc. Îmi pare bine să te cunosc.

-Eu sunt Sarah, veni răspunsul ei. Şi mie îmi pare bine de cunoştinţă.

Coborând, se îndreptară către intrarea Grădinii.

-Ai vrea să mergem împreună să vedem cireşul? continuă el.

Ea ezită o clipă, însă îi răspunse afirmativ. Cireşul era foarte frumos, parcă dintr-o altă lume, cu florile lui de un roz aprins strânse în buchete micuţe. Însemna că nu înflorise de mult timp, deoarece atunci florile ar fi avut o nuanţă mai deschisă. Avea o vechime de peste o jumătate de secol şi era, din câte se spunea, cel mai bătrân cireş japonez din oraş. Discutând, a aflat că Marc lucra ca designer vestimentar pentru o firmă renumită. O asculta cu atenţie. Aprecia mult această calitate la un bărbat. Părea că pentru el ea era cea mai interesantă persoană pe care o cunoscuse vreodată. Şi ce femeie nu-şi doreşte genul acesta de atenţie? Mai ales că venea din partea unui bărbat pe care îl găsea atrăgător, şi nu doar fizic. A fost o discuţie frumoasă, presărată cu multă voie bună, iar la final au decis să ţină legătura. Relaţia a evoluat şi au ajuns să se îndrăgostească.

    Trecuseră aproape doi ani de la acea întâlnire. Într-o dimineaţă, două luni mai târziu, primi un telefon de la el.

-Sarah, mi-ar plăcea să te invit undeva în oraş, în locul acela care ne place. Ştii tu care…Ai timp astăzi?

-Mi-ar plăcea mult, Marc. Te aştept, îi răspunse ea, cu o voce din care puteai să-i „citeşti” surâsul.

Când sosi, rămase încântat de modul cum ea se aranjase.

-Îţi stă atât de bine, draga mea. Arăţi minunat în această dimineaţă! îi zise el, mângâind-o uşor pe spate. Ea purta o fustă elegantă, iar pe deasupra puloverului îşi pusese un şal de caşmir. Părul lung, desfăcut, îi punea în evidenţă şi mai mult feminitatea.

-Parcă am merge la un eveniment, după cum suntem îmbrăcaţi, zise ea râzând.

-Chiar mergem, răspunse el, zâmbindu-i şi făcându-i cu ochiul.

      Inginerul care se ocupa de trandafirii din Grădina Botanică, tocmai luase o pauză şi se aşezase pe o bancă pentru a se odihni puţin, undeva în apropierea cireşului japonez. Înflorise de mai multe zile, iar de atunci, numeroşi vizitatori veniseră să-l admire. Zări la un moment dat două persoane care veneau spre acesta. Parcă îi mai vazuse, îi erau cunoscuţi din vedere. Ea se afla într-un scaun cu rotile, iar el o conducea, oprindu-se din când în când. Râdeau mult şi se vedea că se înţelegeau foarte bine. Erau tineri…oare ce i se întâmplase femeii? Nu avea de unde să ştie că în urmă cu un an avusese un accident de maşină şi rămăsese paralizată de la mijloc în jos.

-Ce frumoasă e dragostea! Dragostea adevărată poate învinge orice dificultate, îşi spuse în gând, urmărindu-i cu atenţie.

Era o zi frumoasă, cu soare blând şi nori mici în trecere spre nu-ştiu-unde. La un moment dat, acel tânăr făcu un gest neaşteptat, care o luă un pic prin surprindere pe femeie. Ingenunche şi îi luă mâinile într-ale lui, apoi, privind-o în ochi şi zâmbindu-i îi zise câteva cuvinte…Inginerul, aflat la o distanţă nu prea depărtată, auzi câteva frânturi din declaraţia bărbatului: „Te preţuiesc…eşti tot ce am visat că va fi cea care îmi va deveni soţie…indiferent de dificultăţi…vreau să-ţi fiu devotat…te iubesc…Sarah, vrei să fii soţia mea?” Cuvintele acestea îi aduseră lacrimi în ochi femeii şi nu rosti decât câteva cuvinte: „Da, Marc, vreau. Te iubesc!” Apoi se îmbrăţişară îndelung.

Complice parcă la fericirea celor doi, o adiere blândă de vânt „mângâie” cireşul, făcând să cadă mai multe petale de flori peste ei. Inginerului i se prelinseră uşor pe obraji două lacrimi. Părinţii lui aveau o poveste asemănătoare. Nu ştia însă că aceşti tineri îi întâlniseră în urmă cu doi ani, într-o zi de primăvară, tot pe vremea când cireşul japonez îşi etala garderoba.

                                                                                                               Abel Dragomir

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s